Implicarea civică, șansa evoluției societăților noastre

[ARTICOL Buletin Nr. 3] LILIANA SIMIONESCUspecialist în comunicare, fost jurnalist radio

Observ din ce în ce mai des că termenul de civism în ţările din estul Europei este ca o pasăre rară, căci noi, ca societăţi, nu am exersat acest lucru după căderea comunismului. Aici, mă refer la Republica Moldova, România, Ucraina, Bulgaria şi ţările din Balcani, unde se simte inactivitatea civică cum ai trecut o graniţă non-UE.

Cumva, ideea de comunitate şi implicare în tot ceea ce înseamnă societatea noastră au fost lăsate la o parte de dragul independenţei individuale, în care fiecare îşi vede de treaba lui, ajungându-se în 30 de ani la o amorţire generală, cu câteva mici sclipiri în diverse paliere ale societăţii, unde implicarea socială vine mai mult din partea organizaţiilor neguvernamentale.

M-am tot întrebat:

De ce un cetaţean nu reacţioneză atunci când îi sunt încălcate drepturile?

De ce un cetăţean nu îşi cere drepturile fundamentale?

De ce un cetăţean, daca vede o situaţie de corupţie, nu se sesizează?

Un posibil răspuns ar putea fi trecutul nostru comunist sau chiar înţelegerea şi implementarea inadecvată a democraţiei. În societăți precum R. Moldova sau România, implicarea civică nu prea există în conştiinţa comună. Vedem acest lucru în problemele simple. Zilnic, ne lovim de situaţii care nu ne plac în oraşul nostru, în satul nostru, dar nu mişcăm niciun deget să facem o schimbare. Iar cei care luptă pentru remedierea unor probleme sunt prea puţini şi atomizaţi. Această atomizare îngreunează procesul de evoluţie a societăţii. Dacă cetăţenii nu îşi unesc forţele pentru schimbare, şansele de a normaliza societatea sunt minime.

Dacă cetăţenii unei comunităţi nu realizează că „unde-s doi puterea creşte”, că trebuie să fim „toţi pentru unul şi unul pentru toţi”, nici societatea nu se va îmbunătăţi, nici schimbarea nu va veni.

De multe ori, problemele au rezolvări, dar într-un sistem parazitat, în care multe sunt lipsite de direcţie, care merge dintr-o inerţie pe un drum în care treptat se pierd lucruri importante (minţi strălucite, chiar şi vieţi uneori), direcţia nu poate fi schimbată decât de nişte caractere puternice, care să fie unite pentru a schimba în bine ceea ce nu funcţionează.

Drama Estului a fost mereu acest amestec de neputinţă, caractere slabe, care au luptat doar pentru un minimum de supravieţuire, dar nu şi pentru înnobilarea existenţei, pentru protejarea valorilor moştenite. Ne-am ucis elitele şi am ajuns să privim la nişte personaje despre care spunem mereu că „am ales răul cel mai mic”. Neimplicarea civică ne-a adus la rezultatul de azi, instituţii îngropate în mocirla corupţiei şi incompetenţei, funcţionari şi medici care şi-au pierdut chiar şi umanitatea. Ca o societate să îşi revină la normal... trebuie să ştie ce înseamnă normalitatea, dacă vrem să ne fie respectate drepturile... trebuie să le cunoaştem, dacă dorim să ne revenim... trebuie să ne implicăm în reconstrucţia vieţilor noastre. Și am văzut că se poate acest lucru. E rar, dar merită menționat pentru că în marea de indolență și adormire din jur, mai există și oameni implicați.

O să amintesc de un proiect din Romania care merită toată atenția. Este vorba de o inițiativă individuală devenită un scop comun: proiectul Asociației ”Dăruiește viață”, prin care Carmen Uscatu și Oana Gheorghiu construiesc PRIMUL SPITAL de Oncologie și Radioterapie Pediatrică din România. Premiera este cu atât mai remarcabilă, cu cât, acesta se construiește exclusiv cu fonduri private.

Exercițiul pornit de aceste două doamne a venit pe fondul neputinței și furiei că statul român nu asigură un minimum de îngrijire copiilor bolnavi de cancer, însă aici putem extinde către orice fel de pacient, căci în România, situația sistemului medical e dramatică. Experiența personală și durerea provocată de incapacitatea sistemului de a salva niște vieți au adunat împreună câteva sute de mii de oameni care donează și vor să se implice pentru un beneficiu care depășește spațiul de confort individual. 

Până în prezent, peste 260.000 de oameni au donat pentru construirea acestui spital. Oameni obișnuiți, companii, personalități din România sau muzicieni internaționali (Metallica, de exemplu, a donat 250.000 de Euro). Spitalul este deja în picioare, construcția este propusă spre finalizare anul viitor. Povestea spitalului făcut de oameni poate fi urmărită pentru a vedea finalitatea pozitivă a unei inițiative de grup. Construcția unui spital înseamnă viață, construcția unui spital înseamnă speranță, compasiune, dedicare și sacrificiu, lucruri la care s-a alăturat o parte din societate.

Acest exemplu este unul de anvergură și arată că unitatea și intenția de a realiza ceva pentru binele comun pot face orice posibil, dar, din păcate tot statul este uneori cel care pune piedici, chiar și unor proiecte de acest fel.

În România sau R. Moldova sunt cu siguranță multe alte astfel de inițiative care pot fi date ca exemplu, însă cred că daca nu le cunoaștem sunt prinse fix în capcana ”atomilor”, prea puțini, prea disparați, prea slabi, dar prezenți cât să nu ne pierdem speranța că și societățile noastre se vor calibra cândva. Din păcate, îmi pun această speranță doar în societatea civilă și în indivizii de rând, iar politicul l-am scos din start din ecuație pentru că nu am nici măcar un exemplu care să mă facă să cred că liderii politici pe care îi avem pot construi un drum durabil către normalitate.

Cel puțin, nu în România de azi, nu în Rep. Moldova de azi, două state cu incoerențe majore și lipsă de direcție în tot ceea ce înseamnă obiectivele pentru reconstrucția și consolidarea democrației. Totuși. avantajul României este calitatea de membru al Uniunii Europene, care oferă suport și impune această unitate chiar și țărilor de la coada clasamentului, care trebuie să se conformeze și să se alinieze unei legislații unitare, unei conduite europene care oferă și suficientă independență statelor membre.

Liliana Simionescu este specialist în comunicare, fost jurnalist radio și colaborator al secției române BBC World Service și Radio France Internationale la București. Are o activitate de peste 11 ani în domeniul relațiilor publice pentru companii din România și Central and Estern Europe. În prezent, este manager de comunicare pentru Europa&AMEAP în cadrul unei companii americane din domeniu Fast Moving Consumer Goods.  

Sursă imagini: www.daruiesteviata.ro