Buletin Periodic Nr.1 | În loc de introducere

Societatea moldovenească, la fel ca multe dintre societățile trecute prin experimentul sovietic eșuat, mocnește de teme și probleme vechi. Proiectul CEA MAI BUNĂ CALE își propune să iniţieze o platformă în care aceste teme și probleme să-și găsească cele mai potrivite perspective și soluţii. Accentul principal va fi pus pe inițiative pozitive, studii, realizări și știri care să reflecte dezvoltarea și progresul. Proiectul încearcă să consolideze o comunitate de gândire critică în Republica Moldova, capabilă să avanseze ideile pentru o economie prosperă, un guvern de încredere și o societate civilă consolidată. Pentru a realiza acest lucru, trebuie dezvoltată o sursă de informare publică unică, care să integreze, de asemenea, cele mai bune practici din alte țări din regiune.

Primul număr aduce în faţa cititorului o serie de texte scrise de tineri profesioniști care știu să pună punctul pe i prin modul de a-și formula ideile și viziunile. Unii consacraţi, alţii la început de drum, dar cu toţii reuniţi prin viziunea unei societăţi mai bune, cu oameni împliniţi. Teme majore precum educaţia, cultura, politica, economia, administraţia, etnicitatea, istoria, activismul, egalitatea, cetăţenia, migraţia, propaganda și altele pe care le vom discuta în continuare, necesită o abordare constructivă și pozitivă. Deși fundamentul societăţii noastre se demonstrează a fi unul șubred, cei care contribuie la acest demers încearcă să construiască, în loc să distrugă. O culegere de idei proaspete și soluţii viabile – asta își propune să fie această primă intervenţie a LID Moldova în spaţiul public dintr-un, sperăm noi, lung șir.

Laboratorul de Iniţiative pentru Dezvoltare (LID Moldova) este un Think-Do Tank nou, independent, non-profit, neguvernamental și non-partizan din Republica Moldova. A fost fondat in 2018 pe viziunea unui stat modern și liber, cu scopul de a susţine iniţiative cu impact și a încuraja persoane care fac diferenţa în Moldova.